Fericire pentru cămeruţa mea

Stam cuminte în camera mea. O camera aşa cum au toţi şi cum nu mai are nimeni în lumea asta. Atît de mare ca să cuprindă toate speranţele şi visele mele, dar atît de mică să nu încapă nici pic de suferinţă. Uneori e acoperită de umbră şi doar eu ştiu cine o provoacă, alteori  doar ea e pătrunsă de mii de raze de lumină.. iar atunci, cu atît mai mult nu am sa spun nimănui cine e soarele – ca nu cumva să mi-l fure. Am cămeruţa în alb (şi tu o ai). Aşa cum place tuturor. Pură, inocentă. Degeaba credeţi voi că e absenţă,de fapt e lumea întreagă. Asta pentru că din cînd în cînd permit uşei  să se deschidă şi să intre cineva. Poate cineva în vîrstă, poate cineva ca mine. Poate cineva care mă iubeşte şi mă umple din nou cu putere, poate cineva care mă urăşte şi îmi daruie şi mai multă vigoare. Alteori am să închid uşa să nu vadă toţi cîte am prin cămeruţă.

Ţie ţi-am dat voie să intri.  Nu ştiu de ce şi nu ştiu cum. Nu ştiu cînd şi nu ştiu pentru ce. Cert este că ai rămas. Pentru cît? Tu ştii. Nu, noi ştim! Dar nu spunem lumii întregi. Stai jos cu mine şi discuţi despre mările şi fluturii din lume. Îmi spui despre cer şi despre floare, despre crinii de aramă.  Mă ridici, dansăm in foc ca să  ne eliberăm de jarul pizmei şi de  exploziile de ură neîndămânatică. Deja nu mai contează ceea ce este îm jur, nu mai contează dacă suntem alături. Ne aşezăm iar jos, ne întindem şi ne uităm la stele. Împreună putem cunoaşte, putem prinde, putem captura tot nimicul şi întregul pămîntesc. Lumea e a noastră. Fericire şi dragoste pentru cămeruţa mea.Tu faci diferenţa.