Adevarul despre minciuna

Viaţa se împarte în ceea ce cunoaştem şi ceea ce nu cunoaştem. Limitarea informaţiei formează bariera dintre lucrurile clare şi enigma. Cea din urmă, însă, poate constitui o caracteristică şi a frumosului şi a neplăcutului. Zic aceasta pentru că enigma de frumos o reprezintă surprizele create în acelaşi mod. Acestea sunt tainele deosebite pe care le descoperim pas cu pas şi cu o implicare afectuoasă intactă. Cea de a doua enigmă, conturează un mod supărător de cunoaştere, asta dacă se ajunge la suprafaţa lucrurilor. Aici vorbesc despre minciună.

De fapt, ce este minciuna? O afirmaţie care nu descrie realitatea, o afirmaţie ascunsă de cineva sau pur şi simplu una care nu a fost spusă? O afirmaţie departe de adevăr. Oricare ar fi cauza pentru care ea nu a ajuns la destinaţie, ea poate deveni un mod de trădare. Atunci apar consecinţele unei simple afirmaţii necomunicate, apar cele mai grele sentimente. Sentimente care frâng suflete, zdrobesc oameni şi înnebunesc inimi. Fie pentru mamă, tată, soră, frate sau iubit, ele sting raţiunea şi ucid fără milă cele mai minunate momente ale vieţii. Minciuna coboară din vârfurile sensibile ale trecutului pentru a se contopi în evenimentele prezentului şi pentru a le distruge. Adevărul despre minciună e că arde suflete.

Din primii ani de viaţă, părinţii ne învaţă să nu spunem minciuni. Să nu o facem pentru că nu e frumos, zic ei. Iar în acelaşi timp ei trăiesc o viaţă plină de fals. Aşa e acum, la modă, să fii ipocrit şi să progresezi profesional, să progresezi pe bază de înşelăciuni. E mult mai uşor să o faci în aşa mod, decât să fii cinstit şi să dai cap în cap cu eşecurile, erorile, duşmănia. Dăm dovadă de autoritate, de dominaţie, de egocentrism până ajungem să uităm că în forul nostru interior mai erau sentimente de preţuire, de prietenie, de dragoste şi înţelegere. Urcăm spre cele mai înalte trepte sociale intrând în magica împărăţie a bunurilor materiale, ca mai apoi să uităm totalmente de trecutul nostru tăcut. Adevărul despre minciună e că progresează din cele mai inocente afirmaţii în oameni cu suflet pustiu.

Poate că nu ar fi atât de gravă problema minciunii, dacă nu am fi ajuns să trăim cu ea. A devenit o parte din viaţa noastră şi deja pare normal să trăieşti astfel. Nu e de ajuns că înşelăm oamenii din jurul nostru, dar ajungem într-un final să trăim cu felul nostru de a fi păcălit, trăim prin cineva care de fapt nu suntem. Ne mândrim că avem case mari, succese, că ne putem permite orice vrem, iar în acelaşi timp nu ne cumpărăm o carte, pentru că nu putem. Orice ar fi, fiecare îşi sapă groapa, zicea poporul. Aşa că, într-o zi falsa autoritate va dispărea şi oamenii vor rămâne cu pustietatea din sufletele lor. Adevărul despre minciună e că poate construi stupide  şi absente dominaţii. Adevărul despre minciună e că distinsele dominaţii false ies la suprafaţă într-o zi.

Adevărul e că: „ Minciuna, viclenia, calomnia pot fi mai groaznice decât gloanţele unui revolver.” (Brice Parain) Deşi gloanţele pot fi identificate, urmele vor rămâne pe vecie. Adevărul despre minciună e ce trebuie ocolită.