Psihanaliză, part II

Ziceam de psihanaliză. Cel mai uşor este ca fiecare să îşi studieze propriul psihic, nu să apeleze la medici. Şi asta anume pentru că numai tu poţi fi martor la absolut toate gesturile, ticurile pe care le faci zi de zi.  Ele nu sînt întîmplătoare, ele sînt rezultate ale amintirilor – urme psihologice. Însă,  în acelaşi timp este cel mai greu să  fii propriul psihanalist, pentru că inconştient ascunzi unele lucruri ce se întîmplă cu tine astăzi.  De cîte ori, amintindu-ţi de un lucru rău pe care l-ai făcut( cînd ai făcut să sufere o persoană draga ) ai încercat să negi sau ascunzi asta ? Cel puţin, acum regreţi asta.  Cunoaşterea cauzelor tuturor tulburarilor de care avem parte în prezent înseamnă recunoaşterea celor mai ruşinoase aspecte ale personalităţii. Oricum nimic nu poate fi şters din memorie, rămîn cicatrici de diferite feluri, care  mai mult sau mai puţin îţi influenţează personalitatea.

Adusesem vorba despre cît de nevrotici am devenit. Poate asta devine ceva normal în ziua de astăzi, dar totuşi n-ar fi mai bine să adoptăm un comportament echilibrat ? De ce e nevoie să ne stresăm pînă la depresie sau să folosim măşti false pentru a arăta altora că ne simţim  bine (deşi nu e aşa) ? Aşadar, ieşirea din situaţie pare a fi.. înţelegerea personală, “a sinelui”.

Pentru început, Sigmund Freud a indentificat  trei instanţe psihice, fiecare avîndu-şi o funcţie aparte.

1. Eul , partea conştientă care determină partea cea mai “tangibilă” şi serveşte ca o punte între realitate şi inconştient.

2. Se- ul, respectiv partea inconştientă şi inaccesibilă. Omul nu poate ordona cu acesta. De aici iau naştere cele mai arzătoare dorinţe, cele mai înflăcărate pasiuni şi cele mai perverse gînduri. Toate acestea au un caracter permanent şi apăsător şi rămîn în trecut, doar după ce sînt trecute în conştient.

3. Supraeul. Dacă Se-ul îl putem numi un copil rebel, atunci Supraeul este un părinte.  Are un caracter sever şi urmăreşte cu stricteţe normele morale, tinde spre perfecţiune.

Între aceste trei eu-uri nu există limite concrete, nu sînt garduri care să-l limiteze unul de altul. Supraeul conduce fără milă, critică şi provoacă stare de vinovăţie. În acest timp, Se-ul dă naştere celor mai diferite şi mai nebune dorinţe. Iar Eul stă între aceşti doi tirani care îl ispitesc necontenit. Aşadar, omul reuşeşte să îndeplinească o muncă excepţională: cea de a aduce armonie între cele două stări.

Iată de ce, în multe cazuri simţim atracţie nebună pentru lucruri care nu ar trebui să le facem, care sînt împotriva tuturor regulilor morale. Putem lua un exemplu o domnişoară care se îndrăgosteşte de cumnatul său. Ea poate alege să asculte Se-ul şi să se avînte într-o aventură de dragoste, care îi  poate aduce însă certuri de familie,  simţ de vină.  În alt caz, ea poate să îşi asculte vocea Supraeului şi să îşi reprime emoţiile, dar ele vor lăsa o urmă gravă în pshihologia ei. Ce să facă ea  atunci?